Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat marți, la Paris, la Reuniunea Ministerială a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ocazie cu care a avut și o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.
‘În marja evenimentului, ministrul Hurezeanu a avut o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, în cadrul căreia a trecut în revistă stadiul procesului de aderare și a reiterat angajamentul României pentru finalizarea cu succes a acestuia, în 2026, în baza alinierii la politicile și practicile Organizației. Șeful diplomației române a salutat implicarea secretarului general Cormann în promovarea extinderii Organizației și a mulțumit pentru susținerea oferită României în procesul de aderare’, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Șeful diplomației române a avut o intervenție în cadrul sesiunii dedicate promovării creșterii economice favorabile incluziunii pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Cu acest prilej, miniștrii au discutat despre inițiativele în materie de politici publice pentru a sprijini tranziția ecologică și economia albastră, prin intermediul unui comerț bazat pe norme, promovând o abordare incluzivă și participarea IMM-urilor.
‘Mesajul ministrului Afacerilor Externe s-a concentrat pe reliefarea contribuției României la eforturile OCDE pe dimensiunea dezvoltării durabile și pe evidențierea unor inițiative la nivel național, în contextul mai larg al angajamentului pentru aderarea la OCDE. În intervenția sa, ministrul român a menționat alinierea eficientă a investițiilor și a finanțării cu obiectivele de sustenabilitate, precum și promovarea parteneriatelor și a cooperării regionale ca modalități de punere în aplicare a Agendei 2030. Din perspectiva aportului României, a evidențiat instituirea Băncii de Investiții și Dezvoltare, ca modalitate de întărire a investițiilor aliniate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, emiterea de către România de obligațiuni verzi pentru finanțarea de proiecte durabile, precum și participarea la proiecte de cooperare la Marea Neagră cu parteneri în domeniul economiei albastre’, punctează comunicatul MAE.
Lucrările reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE au fost prezidate de Costa Rica, împreună cu Australia, Canada și Lituania, în calitate de vicepreședinți. Evenimentul a reunit reprezentanți de nivel din cele 38 de state membre ale OCDE, din statele candidate și partenere, precum și ai unor organizații internaționale.
Ediția din acest an, cu tema ‘Deschizând calea către o prosperitate rezilientă, incluzivă și durabilă prin comerț, investiții și inovare bazate pe reguli’, a prilejuit schimburi de bune practici pentru a identifica modalități de sporire a rezilienței și a prosperității, în contextul provocărilor la adresa comerțului internațional. Discuțiile ministeriale au abordat impactul riscurilor economice, climatice și sociale, precum și provocările emergente și valorificarea economiei digitale.
***
Conferința Ministerială a Consiliului OCDE este cel mai important eveniment anual găzduit de Organizație. Participă miniștri ai afacerilor externe, economiei, finanțelor, comerțului sau alți membri ai guvernelor din statele membre, din statele candidate, precum și din țările și organizațiile internaționale partenere ale OCDE. Reuniunea oferă miniștrilor ocazia de a dezbate provocările socio-economice globale și rolul esențial al Organizației ca forum de dialog în identificarea unor răspunsuri comune fundamentate pe date obiective.
Sesiunea din acest an este a patra reuniune la nivel ministerial a Consiliului OCDE la care România participă în calitate de stat candidat, de la deschiderea discuțiilor de aderare în 2022. AGERPRES/(AS – redactor: Marius Frățilă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa articolului:https://agerpres.ro/politic/2025/06/03/mae-ministrul-hurezeanu—intrevedere-cu-secretarul-general-al-ocde-mathias-cormann–1456065