ANAF: O companie din Prahova, specializată în colectarea deșeurilor nepericuloase, a prejudiciat bugetul cu 51,78 milioane lei

Un operator economic din Prahova, specializat în colectarea deșeurilor nepericuloase, a înregistrat în evidența financiar-contabilă, în perioada 2018 – 2024, achiziții de deșeuri feroase și neferoase de la persoane fizice neînregistrate fiscal și neplătitoare de TVA, în valoare totală de peste 509,28 milioane lei, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

‘Suspiciunea rezonabilă care a rezultat din aceste verificări indică faptul că operatorul economic a înregistrat documente justificative care nu reflectă realitatea, respectiv borderouri de la persoane fizice care nu recunosc tranzacțiile, cu scopul de a crea documente necesare introducerii în circuitul economic a unor mărfuri a căror proveniență licită nu poate fi demonstrată. Prin înregistrarea unor operațiuni fictive în contabilitate pentru a evita plata obligațiilor fiscale, societatea a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 51,78 milioane lei, reprezentând impozit pe venit și impozit pe profit’, se arată în documentul citat.

Controlul inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) a fost finalizat în luna martie a acestui an.

Potrivit ANAF, activitățile din domeniul colectării și comercializării deșeurilor metalice reprezintă un sector cu risc fiscal ridicat, având în vedere discrepanța semnificativă dintre sumele tranzacționate și impozitele și taxele declarate de societățile din domeniu, precum și achizițiile de produse de la persoane fizice pe baza borderourilor de achiziție, care, în multe cazuri, ridică suspiciuni de nedeclarare a întregii sume impozabile. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
https://agerpres.ro/economic/2025/03/18/anaf-o-companie-din-prahova-specializata-in-colectarea-deseurilor-nepericuloase-a-prejudiciat-bugetu–1431856

ro_RORomanian